nu, nu s-a dus un om, am mai pierdut un simbol…sunt mai sarac cu o relatie…
nu m-am mai grabit sa scriu despre plecarea sa ca prima data…la fel ca si prietenul sau Richard Wurmbrand, oamenii l-au ingropat de 2 ori…prima data prin internet aparind stirea ca ar fi murit…de fapt era doar o nentelegere…apoi cind Domnul (pe) care l-a iubit i-a deschis usa spre tinutul vesnic…
ca un bun ostas s-a luptat cu regimul comunist si ateu…ei dadeau cu bata el datea cu versuri…ei loveau cu lantul el raspundea cu note muzicale…a fost un alt David ce s-a confruntat cu un Goliat…iar piatra lui a fost un conglomerat de blindete, dragoste, credinta, muzica, umor, credinta, credinta, viziune, ritm, credinta, nadejde…
la el acasa era un loc de pelerinaj; nu conta ce fel de crestin esti…erai bine primit si bine vazut…pentru ca intrai in casa unui om care a facut din garduri, poduri…
a fost un vizionar: “nu norul este vesnic ci Soarele-I acel ce-nvinge si ramane stapin in urma el” Niculita Moldoveanu , omul care a demonstrat ca se poate si altfel…
este izbinda melosului romanesc peste un sistem opresiv si ingust, lipsit de credinta…
locul sau e unic…nimeni nu se va putea aseza pe scaunul sau (se vor cazni unii si altii – cum incearca si cu Richard Wurmbrand – dar nu vor putea decit sa trezeasca foamea dupa ceea ce a fost el…)
acum cred ca-si revede prietenii de temnita, fratii de credinta si le spune: “hai sa mai cintam una fratilor…”
