Postat de: artzar | August 14, 2007

de la Staples la… C. Staples L.

Am mers la „Staples” sa vad ce preturi sunt la dvd blank-uri…si asa mi-am dat seama ca magazinul asta are in el ceva faimos…nu la produse ma refer ci la nume…

cati din cei care intra aici stiu ca numele magazinului il gasesti si la Clive STAPLES Lewis Un autor care mereu mi-a destupat sinapsele infundate ale gindirii…

Ma gaseste mereu nepregatit pentru a intelege dintr-o prime citire…si asa trec la recitire…ca si fragmentul urmatos…despre religie si credinta ….„Oamenilor le repugnă să treacă de la noţiunea unei divinităţi abstracte şi negative la Dumnezeul cel viu. Nici nu mă miră cã aici se află cea mai adâncă rădăcină a panteismului şi a obiecţiei faţă de imagistica tradiţională. Aceasta a fost detestată, în fond, nu fiindcă Îl reprezenta ca om, ci fiindcă Îl reprezenta ca rege sau chiar ca războinic. Dumnezeul panteiştilor nu face nimic, nu cere nimic. Stă la locul Lui, la dispoziţia ta, ca o carte pe un raft. El nu te va urmări. Nu e nici un risc ca, în orice clipă, cerul şi pământul să dispară la o privire a Lui.

Dacă El ar fi adevărul, atunci am putea spune realmente că toate imaginile creştine ale regalităţii au fost un accident istoric de care religia noastră ar trebui purificată. Suntem şocaţi când descoperim însă că ele sunt indispensabile. Un şoc asemănător ai mai avut şi altădată, în legătură cu lucruri mai mărunte – când undiţa îţi smuceşte mâna, când simţi că lângă tine respiră ceva în beznă. La fel şi aici; şocul apare exact în momentul când fiorul vieţii ne e împărtăşit de-a lungul firului conducător pe care l-am urmat. E întotdeauna şocant să întâlnim viaţa tocmai în locul unde credeam că suntem singuri. „Atenţie!”, strigăm noi, „este viu”.

Şi tocmai acesta este punctul de la care atât de mulţi fac cale întoarsă – aş fi făcut-o şi eu dacă aş fi putut – şi nu merg mai departe cu creştinismul. Un „Dumnezeu impersonal” – prea bine. Un Dumnezeu subiectiv al frumosului, adevărului şi binelui, în creierele noastre – şi mai bine. O forţă vitală amorfă năvălind prin noi, o putere vastă la care ne putem racorda –  cel mai bine. Dar Dumnezeu însuşi, viu, trăgând de celălalt capăt al frânghiei, apropiindu-se poate cu o viteză infinită, vânătorul, regele, soţul – asta e cu totul altceva.

Vine o clipă când copiii care s-au jucat de-a hoţii fac linişte brusc: nu s-a auzit oare în hol zgomot de paşi real ? Vine o clipă când cei care şi-au făcut de lucru cu religia („Omul în căutarea lui Dumnezeu!”) se retrag brusc.
Oare L-am găsit cu adevărat ?
Nu ne-am gândit niciodată să ajungem la aşa ceva !
Mai grav, oare ne-a găsit El pe noi ?”
 Dintr-o carte aparuta la Humanitas, „Despre minuni”  


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: