Postat de: artzar | August 22, 2007

Patapievici si Părintele André Scrima

citesc cu placere interviuri…variate, orice domeniu…incerc sa dau note in gind pentru cea mai buna intreabre sau pentru cel mai destept raspuns…asa invat cum sa intreb si ce sa raspund…hrp1.jpg

ma amuz de interviuri cu sportivi si celebritati, iau aminte la cele cu ginditori si invatati …cartile maestrului Iosif Sava, de fapt transcrieri ale emisiunilor lui, sunt printre cel mai gustate…

am recitit cu placere unul din interviurile luate de Patapievici…a aparut undeva in 2005 in revista „Dilema Veche”….

„Părintele André Scrima a murit în 19 august 2000. În decembrie 1999, Cristian Mititelu m-a rugat să fac pentru BBC o emisiune care să răspundă la întrebarea „Ce soartă va avea creştinismul în noul mileniu?”.

Părintele Scrima a fost unul dintre cei intervievaţi. Răspunsul său, rapid formulat, a fost următorul: pentru a redeveni autentic, creştinismul se va retrage în catacombe; va redeveni un creştinism în afara statului, în afara instituţionalizării, în redescoperirea relaţiei personale de credinţă.

Răspunsul părintelui Scrima avea prin ce nedumeri. Cum adică? – creştinismul trebuie să renunţe la achiziţiile sale istorice cele mai preţioase: la marea tradiţie instituţională a Bisericilor creştine? Nu tocmai.

Părintele Scrima nu ne invita să constatăm decesul creştinismului instituţional. Ne soma însă să luăm act de faptul că secularizarea nu a însemnat numai procesul prin care statele moderne au expropriat posesiunile temporale ale bisericilor creştine. A însemnat şi procesul prin care bisericile însele s-au lăsat confiscate, pe dinăuntru, de logica puterii temporale.

Altfel spus, secularizarea prin care bisericile au fost forţate să-şi cedeze posesiunile trebuie dublată de luarea în seamă a secularizării prin care bisericile s-au luptat pentru a fi identificate cu posesiunile lor. Au vrut să fie statul; cînd nu s-a mai putut, au dorit să rămînă lipite de stat; au vrut să li se recunoască o putere oficială; au concurat pentru bunurile acordate de stat; s-au bătut pe fonduri publice; au acceptat să devină biserici salariate; s-au luptat pentru ca statul să le confere o legislaţie de putere.

Exilate, despuiate şi scoase în afara legii de statul iacobin modern, bisericile creştine au cerşit de la instituţiile lui firimiturile unui festin al puterii laice de la care au fost excluse cu şuturi în fund. S-au identificat cu ceea ce le-a fost refuzat. Izgonite de la masa puterii, bisericile au început să interiorizeze în special viciile de la practicarea cărora au fost excluse.

Viciul cel mai periculos pentru o biserică este întrebuinţarea vocaţiei ei spirituale ca mijloc în vederea atingerii unor scopuri de dominaţie materială. Ceea ce spunea părintele Scrima cu retragerea în catacombe în pragul mileniului III era că puterea care a asigurat triumful creştinismului la începutul mileniului I s-a manifestat ca putere care i-a determinat degringolada, la sfîrşitul mileniului II.

Căci, dacă statul modern a exclus bisericile creştine de la exercitarea puterii, atunci anume setea de putere materială le-a pus în criză viitorul. Bisericile sînt distruse de puterea lor temporală, deoarece puterea nu poate fi exercitată decît ca un stat, iar statul este contrarul religiei: dacă o biserică nu te poate salva decît cu mijloacele unui stat şi numai în măsura în care o poate face statul, atunci nu merită să dubleze în mod imperfect statul – sau biserica sau statul, este raţionamentul; iar modernii au tranşat pe bună dreptate în favoarea statului, care oricum se achită mai bine decît orice biserică de sarcina de a stoarce şi strînge impozite.

Prin urmare, sursa secularizării interne a bisericilor creştine a fost dorinţa acestora de a fi puternice după chipul şi asemănarea statelor. Ceea ce, în ordine religioasă, a constituit o eroare categorială. Din acest motiv, pentru a supravieţui, creştinismul trebuie să înţeleagă nu atît că vremea puterii lui a trecut, cît că puterea vremurilor asupra lui trebuie să înceteze.

Altfel spus, trebuie ca secularizarea internă a bisericilor creştine să fie curmată. Cum? Metaforic vorbind, ne spunea părintele Scrima, revenind în catacombe. Revenind, adică, la credinţa creştinilor din primele veacuri creştine, cînd, cum spunea Ioan Gură de Aur (deja în secolul al IV-lea!), altarele erau de lemn, iar preoţii de aur: spre deosebire de situaţia de acum, cînd altarele sînt din aur, iar preoţii de lemn.

Renaşterea bisericii e cuibărită în renunţarea radicală la visul preoţilor ei de lemn de a domina lumea prin puterea pe care o exercită statele.(n.b. asta merge si la pocaiti) 

Trebuie regăsită cealaltă putere, care nu e a dominaţiei şi în numele căreia a venit Bunavestire .

H.-R. PATAPIEVICI


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: