Postat de: artzar | Noiembrie 4, 2007

Andre Rieu

La inceput a fost Cuvintul. sau sunetul? aseara am savurat in familie concertul pe care Andre Rieu si orchestra lui l-a sustinut in radio City Hall din New York.  un timp in care muzica a incintat si m-am bucurat inca o data cite energii dezvolta, ce punte extraordinara si ce exprimare a cretivitatii puse de Dumnezeu in om. Frumos zice Djelal-eddin-Rumi: „Vocea viorii este zgomotul pe care-l face, deschizandu-se, poarta paradisului”

La „spectacolele“ lui André Rieu nu te duci, daca nu vrei, in smoking sau in rochie de seara. Nu te duci ca sa stai cu nasul in partitura, nici s-o faci pe naivul printre snobi ori pe snobul printre naivi. Pana si elegantul lorgnon isi pierde din „efect“ – in cazul in care maestrul te surprinde asupra faptului. Caci la cei 50 de ani ai sai, André Rieu este inca un strengar pus pe sotii. In America de Nord, glumele sale au priza indeobste la europeni (ceea ce nu cred sa mire pe cineva). Ai bilete in randul intai si ai intarziat cateva minute? Desi e cu spatele la public, te-a simtit si cu prima ocazie nu va ezita sa te mustruluiasca – pai deh, daca in Europa nu se intarzie la concerte! Ti s-a dat o sticluta cu apa (care sa te ajute la „vocalize“), pe care ai strecurat-o cumva in posteta? Normal, obicei tipic canadian! Se putea    sa-i scape cumva strania pronuntie québécoise? Nici pomeneala! La „spectacolele“ lui André Rieu te duci sa razi cu lacrimi privind nazdravaniile genialilor bufoni al caror dirijor (si excelent violonist in acelasi timp) nu interpreteaza si nu dirijeaza niciodata cu nasul in partitura. Te duci sa dansezi, sa canti, sa te bucuri ca un copil privind cascada multicolora de baloane care se napustesc peste cei de la parter. Nimeni nu judeca pe nimeni: sufletul, ochii, urechile sunt prea vrajite ca sa mai filtreze diferentele de culoare, de accent, de tinuta ale celor din jur. Tineri „afro-americani“ valseaza, asiaticii se chinuie din rasputeri sa prinda ritmul grecului Zorba ori al preafrumoasei Kalinka, tineri in blue geans incercand, tandri, sa-si conduca partenerele pe ritmuri de tango, acesta este publicul lui André Rieu, un public descatusat de rigorile formei si fondului genului „clasic“, de prejudecati mioape, de propriile temeri, de constrangerile unei societati care ne tine legati de tipare pe care nu le mai vrem, incorsetati intr-o political corectness care ne sufoca si asa mai departe.  


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: